Home » Natură » Acord pentru salvarea sturionilor din sud-estul Europei, semnat în România

Acord pentru salvarea sturionilor din sud-estul Europei, semnat în România

Acord pentru salvarea sturionilor din sud-estul Europei, semnat în România
Publicat: 06.11.2019
Zeci de specialişti în piscicultură au semnat ieri Declaraţia de la Galaţi, un document care vizează salvarea populaţiei de sturioni din sud-estul Europei. Acesta prevede înfiinţarea unor ferme pentru sturioni, monitorizarea peştilor, dar şi extinderea prohibiţiei.

Declaraţia de la Galaţi a fost semnată la finalul unei întâlniri la care au participat specialişti, oficiali şi reprezentanţi ai instituţiilor piscicole din România şi din alte 17 ţări din Europa şi America de Nord, potrivit Mediafax.

„Documentul se numeşte Declaraţia de la Galaţi şi vizează conservarea sturionilor din bazinul Dunării şi Mării Negre. Este primul document de acest tip din România (…) Se întrevăd noi modalităţi de finanţare pentru diferite proiecte. Practic este o continuare firească a demersurilor începute la Berna unde a fost redactat Planul european pentru conservarea sturionilor. La Berna am construit o maşină, la Galaţi am construit drumul. Totul este în conformitate cu strategiile autorităţilor europene şi române. Recomandările sunt multiple şi vizează înfiinţarea de pentru sturioni, monitorizarea peştilor, încurajarea comunităţilor de pescari prin diferite măsuri alternative de dezvoltare, extinderea prohibiţiei. Maturitatea sexuală la unii peşti se atinge la 21-22 de ani. Din 2006 a fost prohibiţie până în 2016, apoi a fost extinsă până în 2020”, a declarat Tudor Ionescu, şeful Centrului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice şi Biodiversitate din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi.

În cadrul întâlnirii, pentru prima dată au stat la aceeaşi masă şi au gândit strategii comune oficiali care se ocupă de protecţia speciilor din toate ţările riverane Dunării şi Mării Negre.

„Am adunat la Galaţi 120 delegaţi din cadrul administraţiilor pescăriilor şi mediului, apelor, din 18 ţări, plus Comisia Europeană. Nu a fost o întâlnire pur ştiinţifică, s-au creionat politici pentru conservarea sturionilor, a fost atipică. Au participat cei mai importanţi experţi în sturioni din Europa, unii din afara continentului european. Au fost şi numeroşi oficiali din cadrul organismelor de stat care se ocupă de protecţia speciilor, au fost reprezentate toate statele riverane Dunării şi Mării Negre, pentru prima dată au stat la aceeaşi masă, au gândit strategii comune”, a precizat Tudor Ionescu.

Conferinţa de la Galaţi a fost organizată de Universitatea „Dunărea de Jos”, împreună cu DSTF (Task Force Dunărea Sturgeon), Ministerul Apelor şi Pădurilor din România, Ministerul Mediului din România, ANPA (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), WSCS (World Sturgeon Conservation Society) şi WWF (World Wide Fund for Nature), sub patronajul Preşedinţiei Române a SUERD (Strategia UE pentru regiunea Dunării) şi a Academiei Române.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play